De calitatea solului depinde calitatea plantelor, pentru că un sol sănătos înseamnă plante sănătoase. Pentru a se dezvolta bine, plantele au nevoie de elemente nutritive. Acestea sunt: azot, fosfor, potasiu, calciu, zinc, fier și altele, în absența cărora plantele nu cresc eficient. Indiferent că este vorba despre agricultura intensivă sau grădina de flori și legume din jurul casei, despre livezi sau pomi fructiferi solitari, suprafețe cu iarbă sau gazon, o parte dintre nutrienții necesari provin din fertilizarea artificială a solului. Acest proces trebuie să respecte o serie de reguli pentru a fi cu adevărat benefic.
Ce sunt fertilizatorii
Fertilizatorii sau îngrășămintele sunt suplimentele nutritive pentru sol și pot fi materie organică, cum sunt compostul, mranita sau gunoiul de grajd ori produși industrial prin procesare chimică. Rolul lor este de a oferi plantelor nutrienții necesari prin înlocuirea celor care au fost consumați de culturile anterioare.
De exemplu, o parcelă pe care au fost cultivate roșii a consumat o mare parte din calciul aflat în sol, astfel că acesta va trebui înlocuit prin adaos de fertilizanți pentru ca viitoarea cultură să se poată dezvolta bine, indiferent dacă va fi vorba tot de roșii sau de alte plante.
Pentru a utiliza eficient îngrășămintele naturale sau de sinteză este necesară realizarea unei analize a solului, pentru a stabili exact calitatea acestuia, dar și cantitățile de nutrienți suplimentari necesari pentru a se ajunge la ceea ce se numește „fertilitate de bază”. În felul acesta se va evita atât deficitul, cât și excesul de nutrienți, ambele situații fiind extremele care afectează dezvoltarea sănătoasă și eficientă a plantelor.
Este indicat ca testarea solului să se facă toamna, o dată la câțiva ani, pentru a cunoaște compoziția exactă a solului, dar și care sunt nutrienții deficitari. În felul acesta poți adapta cultura prin creșterea plantelor ale căror nevoi corespund calităților solului, dar se va putea interveni corect, îmbogățind solul cu nutrienții care sunt deficitari.
Când se fertilizează solul?
Fertilizarea solului se face de două ori pe an, primăvara și toamna, dar depinde de tipul solului și al culturilor practicate. Fertilizarea se face mereu adaptat și numai dacă este necesar, mai ales dacă sunt utilizate îngrășăminte chimice.
Pentru culturile destinate producției de legume și fructe îngrășământul se aplică de obicei primăvara și se amestecă în pământul grădinii înainte de plantare sau de intrarea în vegetație a plantelor. Fertilizarea solului pentru plantele cu flori perene se face la finalul iernii sau la începutul primăverii, când pământul nu mai este înghețat.
Fertilizarea de primăvară se poate face și pe parcursul lunii mai, dacă terenul respectiv a beneficiat de îngrășământ la finalul toamnei precedente sau dacă acesta are o compoziție echilibrată de nutrienți.
Îngrășarea solului toamna se face după recoltare și după ce solul este curățat și arat. Produsele chimice se aplică pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, iar cele organice oricând pe perioada de toamnă, dar înainte ca solul să înghețe sau să fie acoperit cu zăpadă.
Este bine de știut că, în funcție de tipul culturii, plantele pot avea nevoie de îngrășământ și pe parcursul perioadei de vegetație. Așa se întâmplă în cazul roșiilor, vinetelor, cartofilor, porumbului și al altor culturi care evoluează pe o perioadă lungă de timp. Plantele cu frunze verzi (salata verde, rucola, kale și alte legume) trebuie fertilizate la plantare, în timp ce pentru plantele perene, momentul ideal pentru suplimente nutritive depinde de ciclul de creștere al acestora. Afinele, de exemplu, se fertilizează la începutul sezonului, la deschiderea mugurilor, în timp ce cultura de căpșuni, între recoltări. Copacii ornamentali, arbuștii și plantele perene cu flori au nevoie de îngrășăminte la începutul sezonului de vegetație.
Concluzionând, se poate spune că fertilizarea depinde de tipul culturii și nevoile fiecărei plante în parte, dar și de scopul urmărit: producție de flori, fructe, legume sau pentru stimularea formării rădăcinilor, astfel că, pe lângă etapele de îngrășare a solului din primăvară și toamnă, plantele au nevoie de suport adecvat în perioada în care cresc și rodesc.
Tipuri de fertilizanți
Îngrășăminte sunt de două tipuri: procesate sau chimice și organice.
Îngrășămintele procesate, numite și sintetice, sunt fabricate din ingrediente naturale, cum ar fi rocă fosfatică, clorură de sodiu și de potasiu, ulterior rafinate pentru a le purifica și crește concentrația. Cele mai multe dintre îngrășămintele chimice sunt solubile în apă, cu scopul de a furniza rapid plantelor nutrienții necesari. Există și îngrășăminte procesate care au o eliberare lentă, pe parcursul unui an sau mai mult.
Ingrasamintele chimice suplimentează rapid necesarul de nutrienți din sol, stimulând rapid creșterea plantelor, oferindu-le acestora azot, fosfor și potasiu.
Este esențial pentru mediu, în general, dar și pentru calitatea culturilor viitoare, indiferent de tipul lor, ca fertilizanții chimici să fie folosiți în cantitățile minim necesare, la momentul potrivit și cu respectarea riguroasă a tehnologiilor, pentru că în caz contrar efectul lor va fi unul negativ pe termen lung.
Îngrășămintele organice sunt compostul provenit din fermentarea resturilor vegetale, gunoiului de grajd sau din resturi organice (cel mai des provenite din oase de animale și pește). Procesele de fermentare sunt naturale, dar pot fi și accelerate dacă prelucrarea se face în sistem industrial. Majoritatea îngrășămintelor organice au o eliberare lentă, fiind suficientă aplicarea lor o singură dată sau cel mult de două ori pe an.
Marele beneficiu este că fabricarea acestora nu poluează, implică un consum redus sau zero de energie pentru obținerea produsului finit și fac parte din ciclul natural al plantelor. O altă diferență este că acestea nu sunt solubile în apă, astfel că nu ajung în pânza freatică sau în cursurile de apă.
Și acestea au dezavantajele lor. Pe de o parte, sunt mai scumpe decât cele chimice, iar cantitatea care poate fi produsă este mult mai mică, pe de altă parte, este greu de stabilit proporția de nitrogen, fosfor și potasiu pe care acestea o eliberează în sol, fiind dificil de apreciat care este cantitatea optimă de îngrășământ.
Aplicarea îngrășămintelor
Indiferent dacă sunt chimice sau organice, îngrășămintele pot fi granulate sau lichide. Cele granulate chimice au aspectul perlei, iar cele organice au forma unor bulgări sfărâmicioși de pământ. Cele lichide chimice sau organice rezultă din amestecul și dizolvarea în apă și formarea unor soluții.
Fertilizatorii chimici solizi se pun în sau pe sol înainte de udări sau ploi, la plantare sau în perioada de vegetație a plantelor, când acestea au nevoie de suplimente de nutrienți.
Cei lichizi se aplică diferit. Aceștia nu se utilizează concomitent cu plantarea pentru că pot „arde” rădăcinile, ceea ce duce la moartea plantei, indiferent dacă sunt organice sau chimice. Mulți grădinari așteaptă 2-3 săptămâni după plantare înainte de a fertiliza cu soluții lichide, perioadă în care plantele noi își formează rădăcinile și recuperează daunele provocate de răsădire. De asemenea, este necesar ca plantele să primească apă din abundență înainte de a aplica îngrășământul lichid, pentru a evita arderea rădăcinilor, mai ales dacă solul este uscat.
Alte sfaturi utile
Fertilizarea poate să fie un beneficiu imens pentru plante, indiferent de tipul lor, dar numai dacă este realizată corect. În caz contrar, reprezintă un risc și pentru plante, dar și pentru mediu. Câteva sfaturi sunt utile:
- se ține cont de particularitățile fiecărui tip de plantă și se utilizează un fertilizator adecvat;
- este important de luat în calcul condițiile de mediu (temperatură, precipitații);
- se folosesc mereu doar fertilizatori care nu afectează populația de insecte polenizatoare și protejează albinele;
- este necesară respectarea momentelor optime pentru fertilizarea solului;
- se respectă cantitatea indicată de îngrășământ chimic și se formează soluții fertilizatoare care să aibă strict concentrația recomandată;
- este esențial a se ține cont de faptul că fertilizarea plantelor din ghivece, răsadnițe, sere și paturi de cultură poate avea reguli diferite de cea din câmp deschis.
Fertilizarea gazonului
Prezent în spațiile verzi și în curțile caselor, gazonul este o variantă îmbunătățită a ierbii și are nevoie de fertilizare. Cu toate acestea, este esențială evitarea excesului de fertilizatori chimici. Pentru ca parcela de gazon să fie deasă și sănătoasă, ia în calcul aceste câteva recomandări:
- tunde gazonul toamna și lasă tăieturile pentru a hrăni gazonul și repetă operația la începutul primăverii și la mijlocul verii;
- amestecă în semințele de gazon la reînsămânțările periodice și semințe de trifoiul roșu și alb (pe care polenizatorii le iubesc), dar și pentru că trifoiul este un fixator de azot (astfel că nu mai este necesară utilizarea de îngrășăminte pe bază de azot);
- formează pajiști ușor sălbatice cu ierburi din flora spontană și mai ales păpădii (prima sursă de hrană a albinelor);
- aplică compost mărunțit ca sursă bogată în azot și soluții pe bază de mraniță pentru conținutul ridicat de azot și fosfor, în martie-aprilie pentru a da un impuls gazonului și a stimula recuperarea după iarnă;
- nu exagera niciodată cu cantitatea de fertilizator, indiferent dacă este organic sau sintetic.
Pentru a avea doar beneficii, documentează-te cu privire la proprietățile și nevoile plantelor, respectă principiul de rotație a culturilor și testează periodic solul, dacă utilizezi fertilizatori chimici, indiferent de tipul plantelor care sunt cultivate.
Sursa foto: Shutterstock.com
