14 iul. 2021, Autor:

Frumusețea și parfumul trandafirilor fac ca aceste flori să fie nelipsite din grădini. Plante perene, extrem de rezistente și foarte prolifice, trandafirii fac parte din genul Rosa al plantelor Rosaceae. Cu o varietate impresionantă de forme, dimensiuni și culori, trandafirii își găsesc loc în orice grădină, fie că sunt din soiuri nobile, altorite, sau dintre cele populare, fie că formează tufe sau sunt cățărători. Trandafirii sunt, în mod cert, una dintre cele mai îndrăgite flori, dacă nu cumva chiar cea mai iubită.

Tipuri de trandafiri
Soiuri celebre de trandafiri
Sfaturi pentru plantare și înmulțire
Îngrijirea trandafirilor
Tăierea trandafirilor

Tipuri de trandafiri

Genul Rosa are peste 300 de specii și câteva mii de soiuri, create de-a lungul secolelor. Fiecare varietate de trandafiri are o serie de caracteristici comune, în timp ce altele sunt unice și proprii fiecărui soi în parte. Unii trandafiri înfloresc repetat, de primăvara până la prima brumă, alții fac flori mai rar, unii sunt foarte pretențioși, în timp ce alții sunt incredibil de simplu de întreținut. În ciuda numărului foarte mare de varietăți, trandafirii se împart în doar trei categorii:

  1. Trandafirii de grădină sunt soiurile cele mai vechi. Caracteristic pentru aceștia este faptul că florile sunt mai mici, puternic parfumate și înfloresc doar de trei-patru ori pe parcursul unui sezon. Caracteristica lor este că înfloresc în valuri, astfel că, după o repriză de înflorire, urmează o pauză de circa două-trei săptămâni, apoi vor apărea din nou boboci. Florile sunt rezistente, durează mult, iar planta în sine, practic, nu are dăunători.
  2. Trandafirii sălbatici sunt cei care nu au fost niciodată supuși la hibridizări, altoiri sau încrucișări. Florile sunt mici, au doar cinci petale și sunt aproape mereu roz, ceva mai rar albi, foarte rar galbeni și, cu totul și cu totul întâmplător și extrem de rar, roșii.
  3. Trandafirii de grădină moderni au început să fie creați din 1800, prin altoire, încrucișări și hibridizări. Caracteristica lor este înflorirea continuă, astfel că planta va avea concomitent boboci, flori mature și flori epuizate. Florile lor sunt mai mari și au o diversitate de culori: alb, roz, rosu, galben, portocaliu, mov, uneori, cu nuanțe combinate. Parfumul este mai discret, fiind diminuată rezistența în fața bolilor și a dăunătorilor.

Fiecare dintre aceste categorii are, la rândul ei, nenumărate varietăți. Astfel, există trandafiri cățărători, care pot ajunge la 4-5 metri înălțime, dacă sunt ajutați cu pergole și spaliere sau garduri. De notat că aceștia nu au sisteme de „agățare”, precum vița sălbatică, de exemplu, dar, ghidați și legați de elementele de susținere, cresc prodigios. Interesant este că trandafirii cățărători produc mai multe flori pe segmentele orizontale, comparativ cu cele verticale.

O altă categorie este cea a trandafirilor care formează tufe, care au tulpini lungi și produc flori în vârful acestora sau pe ramificații. Florile au un număr variabil de petale, de la 30 la 50 (mereu cu soț). Petalele sunt fine și își păstrează aromele, când sunt uscate. Din categorie fac parte trandafirii de dulceață și cei pentru ceai. Există mii de variante hibride.

Trandafirii de arbust sunt spectaculoși și pot ajunge la 3-5 metri înălțime. Tunși și modelați, pot lua forma unui veritabil copac cu trandafiri. Sunt foarte rezistenți la ger și îngheț, dar este destul de dificil de ajuns la forma finală, cu adevărat spectaculoasă.

Trandafirii miniaturali sunt un soi hibrid, adaptat la o evoluție foarte bună în ghivece. Pot sta și în grădină, unde nu vor crește mai mult de 30 de centimetri. Au flori mici, parfumate discret, sunt rezistenți, dar suportă mai greu gerurile și înghețul, pentru că rădăcinile se află destul de mult la suprafață.

Soiuri celebre de trandafiri

Poate doar lalelele să poată fi comparate cu trandafirii, în ceea ce privește istoria milenară, dar și atenția și preocuparea de care au beneficiat din partea grădinarilor. Evoluția unora dintre soiurile celebre de trandafiri începe cu mai bine de 3000 de ani în urmă. Sunt zeci de soiuri care pot fi considerate celebre, cu cele mai variate culori și forme. Din miile de variante, am ales doar câteva, foarte populare și perfect adaptate condițiilor climatice ale României.

Soiul Alba Roses este unul dintre cele foarte vechi, fiind confirmată existența sa în aceeași formă precum cea de azi, în anul 100 d.Hr. Sunt trandafiri albi, cu circa 30 de petale parfumate, cu frunze foarte verzi, care formează tufe dense. Sunt rezistenți la boli, ușor de întreținut și pot fi plantați; vor înflori abundent, atât în zonele umbrite, cât și în cele cu climă mai rece.

Trandafirii chinezești au ajuns în Europa în secolul al XVIII-lea, dar soiul este confirmat de mai bine de 3000 de ani. Este una dintre variantele intens hibridizare. Trandafirii din China au un parfum intens și flori compacte, cu multe petale, care pot fi de un roșu intens, roz pal sau galbeni. Toate soiurile de trandafiri galbeni de azi au ceva în comun cu trandafirii chinezești.

Trandafirii de Damasc sunt considerați printre cei mai vechi, fiind originari din timpurile biblice. Sunt două soiuri, unul de vară, altul de toamnă, care înfloresc în anotimpul respectiv. Din petale se extrage ulei esențial și se poate face dulceață. Soiul cel mai bine adaptat la condițiile climatice din România este Rosa Damascena Mill. Există multe soiuri rezultate prin altoire din Trandafirul de Damasc, multe dintre ele extrem de spornice și foarte rezistente. Foarte cunoscut mai este și Gertrude Jekyll, o variantă englezească de trandafir de dulceata, de culoare roz intens, foarte parfumat.

Rosa multiflora sau Floribunda este una dintre cele mai populare variante. Acești trandafiri pot fi roșii, roz sau albi, au flori mai mici, cu 20 de petale, sau o variantă bătută, cu 40 de petale. Sunt parfumați suav, înfloresc în buchete, formează tufe de 1-1,5 metri și, dacă sunt ajutați, se cațără, fără să fie un soi de trandafiri cățărători. Sunt excepțional de rezistenți, înfloresc în valuri, de 4-5 ori pe an, din mai până în octombrie, iar cei roșii sunt prezenți aproape în toate grădinile și parcurile.

Trandafirii Tea Hybrid reprezintă opera grădinarilor francezi, care au realizat această variantă în 1867, prin încrucișarea a două soiuri. Trandafirul de o culoare specială (roz-galben) a devenit cu adevărat popular abia la începutul secolului XX. Este un soi foarte rezistent, formează tufe și înflorește repetat. Florile apar în capătul tulpinilor și ramificațiilor, sunt unice, mari și foarte parfumate.

Butasi de trandafiri

Sfaturi pentru plantare și înmulțire

Trandafirii se înmulțesc foarte ușor prin butasi, fiind metoda cea mai utilizată. Înmulțirea prin semințe se face extrem de rar. Merită menționat faptul că, prin butași, se vor obține trandafiri identici cu cei produși de planta de la care provine butașul, în timp ce, prin semințe, se pot obține variante florale diferite, mai ales dacă este vorba despre un hibrid sau un trandafir altoit. Calitatea butașilor este esențială. Trandafirii se pot înmulți prin butași care au rădăcina formată și care pot fi puși direct în sol.

Plantarea butașilor de trandafiri poate fi făcută atât primăvara (în lunile martie-aprilie), cât și toamna (în septembrie-octombrie). Butașii au nevoie de cel puțin șase săptămâni de adaptare, înainte de primul îngheț. Pentru a crește șansele unei dezvoltări frumoase, butașii pot fi protejați cu borcane sau pet-uri, creând un microclimat.

Locul și modul de plantare al butașilor

Trandafirii sunt plante care iubesc căldura și soarele și, de aceea, locul de plantare trebuie să fie unul care beneficiază de lumină cel puțin 6-8 ore pe zi. Trandafirii se pot dezvolta destul de mult, ei având tendința de a forma tufe, astfel că au nevoie de spațiu, iar pentru aceasta, butașii trebuie plantați la o distanță de 50-100 de centimetri unii de alții, în funcție de soi. Este bine ca, după ce au fost cumpărați sau formați, butașii să fie plantați cât mai repede. Este recomandat ca aceștia să fie ținuți în apă câteva ore (dar nu mai mult de 24 de ore) înainte de plantare, pentru a se hidrata bine.

După pregătirea butașilor (hidratare și mocirlire), trebuie realizate gropile în care aceștia vor fi așezați, cu dimensiuni de aproximativ 40 centimetri lățime și tot atât de adânci. Butașii se pun în poziție cât mai dreaptă.

Pot fi plantați împreună butasi de trandafiri din soiuri diverse, pentru a forma tufe spectaculoase și inedite, care să producă flori diferite. Contează ca solul să dreneze bine apa. Deși au nevoie de îngrășăminte și fertilizatori, trandafirii suportă orice fel de sol, mai puțin pe cel foarte argilos și pe cel nisipos, atâta vreme cât apa nu băltește.

Butașii trebuie plantați la distanță de alte plante viguroase sau cu tendință invazivă, pentru că vor primi prea puțin din nutrienți și apă. Este important ca aceștia să nu fie împământați în locul în care au mai fost trandafiri, decât după împrospătarea și fertilizarea terenului.

Mocirlirea butașilor

Mocirlirea butașilor reprezintă o etapă care nu trebuie sărită, pentru ca planta să se bucure de o creștere armonioasă. Realizarea mocirlirii presupune adăugarea unor cantități egale de apă și de sol, într-o găleată încăpătoare. Pe lângă acestea, se adaugă cantitatea necesară de îngrășământ natural sau recomandat pentru trandafiri și se amestecă până când se formează o compoziție omogenă. Apoi, butașii sunt cufundați de mai multe ori în compoziția formată, până când rădăcina va fi complet acoperită de acest amestec.

Este foarte important ca, la mocirlirea butașilor care sunt plantați toamna, să nu se adauge niciun fel de îngrășământ. Acesta are rolul de a stimula planta, ceea ce toamna poate induce intrarea în vegetație a trandafirilor, fapt care poate provoca moartea lor. Plantele în vegetație nu pot rezista gerului și înghețului.

Butașii trebuie udați zilnic, timp de aproximativ două-trei săptămâni. Udarea trebuie oprită, în cazul în care vremea devine rece și solul poate îngheța.

Taierea trandafirilor

Îngrijirea trandafirilor

Trandafirii sunt foarte rezistenți și fac față cu succes stresului produs de căldură, secetă sau de zilele ploioase. Au o capacitate de regenerare foarte ridicată, fiind foarte puțin pretențioși, atâta vreme cât au soare și apă. Trandafirii au o suprafață mare a frunzelor, ceea ce permite evaporarea rapidă a unor cantități mari de apă. În afară de aceasta, planta este foarte însetată, de la natură, motiv pentru care o udare periodică este foarte importantă.

Trandafirii de grădină se udă, dacă nu plouă mai mult de șapte-zece zile consecutiv. Cei tineri trebuie udați mai des, pentru că rădăcinile nu sunt suficient de profunde. Trandafirii din ghivece se udă în fiecare zi, dar trebuie evitată băltirea apei. Este recomandată o udare temeinică, din abundență, la intervale mari, în locul unor udari superficiale, frecvente. Este bine ca apa să pătrundă adânc în sol, pentru a ajunge la rădăcinile profunde. Dacă sunt udați puțin și des, vor forma rădăcini subțiri și la suprafață, ceea ce va face ca planta să fie sensibilă și expusă la boli.

Îngrășămintele pentru trandafiri stimulează creșterea naturală a plantei și asigură formarea de flori numeroase și bogate. Combinația echilibrată de nutrienți este corelată exact cu necesarul plantei. Fertilizarea trandafirilor se face o singură dată pe an, primăvara sau vara, după prima înflorire. Pot fi utilizati și fertilizatori naturali, foarte bune fiind cojile de banană (macerate în apă), cojile de cartofi și coaja de ou (pisată). Aceștia se îngroapă la adâncime mică, la câțiva centimetri în jurul tulpinei.

Pentru a ajuta trandafirii să se simtă cât mai bine, solul trebuie să fie permeabil și bine aerat, necompactat. Este util ca tufa să fie ajustată, astfel încât aerul să poată circula liber. Trandafirii preferă să rămână în compania altor trandafiri, pentru că rețeaua de rădăcini a altor plante tinde să le împiedice creșterea, așa că este util să nu fie plantați alături de alte plante perene.

Tăierea trandafirilor

Aceasta este cea mai importantă operație de întreținere a trandafirilor și trebuie făcută primăvara (dacă nu s-a realizat tăierea de toamnă) și pe parcursul perioadei de vegetație, pentru întreținere. Uneltele de gradina folosite trebuie să fie curate și bine întreținute.

Tăierea de toamnă oferă protecție împotriva gerurilor și înghețului și stimulează dezvoltarea rădăcinilor. Se practică după căderea frunzelor și se îndepărtează toate ramurile uscate sau bolnave, florile și lăstarii fragili, care pot îngheța. Tunderea de toamnă fortifică planta și duce la o maturare a tulpinei lemnoase.

Tăierile de primăvară se fac în martie-aprilie, atunci când mugurii sunt vizibili, dar nu au intrat în  vegetație. Trandafirii aflați în primii 2-3 ani de la plantare nu se taie, excepție făcând ramurile uscate, degerate și cele degradate, precum și zonele uscate din vârful ramurilor. Tăierile drastice, în primii ani de viață, duc la slăbirea plantei și reduc capacitatea de înflorire. Această ajustare a tufelor trebuie să urmărească aportul de lumină și buna circulație a aerului, favorizând dezvoltarea pe tulpini florifere.

Reguli pentru tăierea trandafirilor de grădină:

  • se folosește o foarfeca de gradina bine ascuțită, pentru a nu strivi ramurile;
  • la trandafirii altoiți, se suprimă lăstarii din portaltoi;
  • tăietura se face intr-un unghi de 45°, la un centimetru deasupra mugurelui;
  • se înlătură ramurile cu o grosime mai mica decât a unui creion;
  • ramurile tinere se scurtează, în funcție de vigoarea lor; astfel, cele cu un diametru mai mic se vor tăia mai scurt, iar cele cu diametru mai mare se vor tăia mai lung;
  • numărul lăstarilor anuali care rămân pe o tufă trebuie să fie o treime din cei produși de plantă, pentru o dezvoltare favorabilă și sănătoasă;
  • ramurile bătrâne (de mai mult de doi ani), cele uscate, rupte, debile se taie;
  • pe zonele tăiate, se poate aplica mastic pentru tăieri, care protejează planta de infecții cu ciuperci.

Pentru trandafirii urcători, tăierile sunt mai reduse. Se elimină mereu lăstarii proveniți din portaltoi, cei bolnavi și vârfurile ramurilor, precum și cele rupte sau degerate. O tăiere mai drastică poate regenera tufa și stimula evoluția, dar aceasta nu se practică mai des de 2-3 ani. Atunci când trandafirii cățărători sunt legați pentru a îmbrăca pergole, stâlpi, garduri sau ziduri, pot fi înlăturate, prin tăiere, și ramurile de prisos.

Tăierile din timpul perioadei de vegetație se fac pentru a aerisi tufa, inclusiv la trandafirii urcători, de fiecare dată când este nevoie. Totodată, pot fi tăiate florile ofilite, pentru a le stimula producția.

Trandafirii foarte bătrâni, cei bolnavi sau cei care nu au avut o evoluție foarte bună pot trece printr-o tăiere radicală. Tufa se taie complet, de la cinci-zece centimetri deasupra solului. Uneori, este nevoie de folosirea unui fierăstrău, dacă tulpina este groasă și lemnoasă. Solul din jur trebuie bine curățat și aerat. O astfel de tăiere de regenerare se efectuează cel mai bine primăvara, dar poate fi făcută și toamna. În acest caz, trebuie protejat de îngheț, prin acoperire cu rumeguș și frunze și prin mușuroirea solului în jurul tulpinii.

Netăiați, trandafirii reduc producția de flori și devin foarte stufoși, fapt care poate duce la apariția bolilor și la o evoluție slabă a plantei.

Poți avea o grădină plină de trandafiri, cu foarte puțin efort. Îngrijiți corect, aceștia te vor răsplăti cu o abundență de flori, de primăvara până toamna târziu.

Sursa foto: Shutterstock.com